Prima mentiune documentara a localitatii Sinca Veche este legata de Tara Româneasca si, ca majoritatea documentelor Evului Mediu, se refera la proprietati sau privilegii boieresti. Astfel în 1476, pe timpul domnitorului Laiota Basarab cel Batrân, muntele Nemaia (actual Namaia) din teritoriul comunei Sinca era daruit unor boieri drept recompensa pentru serviciile facute. Legatura cu Tara Româneasca continua, dovada implicarea boierilor din Sinca în luptele interne din teritoriile de peste munti. În 1534 sunt pomeniti boierii care la 1508 luptasera de partea lui Mircea Ciobanul împotriva regelui ungar.

Perioada 1697-1761 a fost o perioada care a bulversat puternic viata localitatii. În 1761 curtea de la Viena pune problema înfiintarii regimentelor de granita. Din regimentul II de Orlat va face parte si localitatea Sinca. Deoarece conditia de a fi graniceri impunea unirea cu Roma, în Sinca au fost adusi oameni din toata Transilvania, acelasi lucru s-a petrecut în Bucium si Ohaba. Satele Sercaita si Persani n-au fost antrenate în acest proces. În schimbul acceptarii militarizarii taranii din satele de granita devin oameni liberi, bucurându-se de avantaje economice, politice si culturale. De exemplu, la 1772 din initiativa carturarului Gheorghe Sincai, el însusi cu originea din Sinca Veche, se înfiinteaza prima scoala din sat. Tot acum la Ohaba se înfiinteaza o scoala gimnaziala în limba germana unde se formau viitorii învatatori si ofiteri.
La sfârsitul sec XVII si începutul sec XVIII localitatea cunoaste o perioada de prosperitate economica si crestere demografica, cu toate ca sincanii participa la marile conflicte internationale, inclusiv razboaiele napoleoniene.
Anii din preajma revolutiei de la 1848 aduc pentru localitate adevarate dezastre, ciuma, lepra si holera, satul regasindu-se cu greu. În primavara lui 1849 sincanii participa la revolutie deplasându-se împreuna cu preotul satului la Sercaia, 5 dintre ei sunt ucisi în lupta.